Ceban către Guvern, în cadrul ședinței CALM:„Vorbiți frumos dar aveți ZERO în drept cu fiecare angajament asumat”

0

Năpastă peste Guvernare! Declarațiile siropoase despre „vremurile bune” trăite de autoritățile publice locale, nu au trecut de puricatul primarului general. Folosindu-se de prezența acestora în cadrul ședinței CALM, Ion Ceban nu a ezitat să explice cum stau lucrurile de fapt.

Regele este gol! Ceea ce se spune trebuie să se facă. Pe data de 15 septembrie 2021, noi ne-am întâlnit la Parlament, aceasta a fost prima și ultima dată. Am prezentat Apelul CALM și semnăturile deputaților PAS sub acesta, unde sunt specificate angajamentele asumate în campania electorală. Aveți tocmai 63 de deputați, o majoritate foarte confortabilă ca să îndepliniți angajamentele în fața primarilor, APL-urilor, în fața cetățenilor. Ce ați făcut de aici? Zero.Ați dispărut”, a menționat Ceban.

În context, edilul capitalei a vorbit despre importanța depolitizării fondurilor de dezvoltare, despre acțiunile reale și nu declarațiile publice citite de pe foi pe la evenimente.

„Eu vreau ca după această ședință să urmeze acțiuni, nu declarații. Pentru că alte decizii ale dvs, astăzi mă costă în plus ca Primar, ca primărie a capitalei, 300 milioane lei în plus. Îmi doresc acțiuni concrete în special în domeniul salarizării, pe partea de transferuri, pe partea de depolitizare. Îmi doresc ca să nu ajungeți doar la primarii PAS, așa cum am văzut la televizor, pentru că sunt și alți primari, sunt primari independenți, și de la alte partide politice, ei tot sunt oameni care au votat și așteaptă rezultate în localitate”, a menționat Ceban.

Edilul capitalei a îndemnat reprezentanții guvernării să recitească angajamentele RM în domeniul democrației locale, subliniind că pe această parte nu a fost nimic implementat.

  • Implementarea foii de parcurs, semnată în aprilie 2020, privind îndeplinirea angajamentelor, ați dat asigurări ferm la Strasbourg că aceste lucruri vor fi implementate. Până când Zero pe această zonă.
  • Realizarea angajamentelor electorale pe domeniul administrației publice locale, a statelor de personal și salarizare. Ambele documente conțin angajaemente și documente privind consolidarea autonomiei financiare, inclusiv creșterea bazei de venituri, consolidarea autonomiei organizaționale, inclusiv în ceea ce ține de statele de personal.
  • Moratoriul – peste 2000 de locuri vacante sunt conservate astăzi în municipiul Chișinău iar pe teritoriul RM acest lucru se ridică la zeci de mii.
  • Consolidarea dialogului instituționalizat între CALM, APL și Guvern. Astăzi nu există acest dialog. Dacă noi ne vom întâlni odată pe an, sau la solicitarea CALM-ului, asta nu va rezolva problemele.
  • În calitate de primar al municipiului Chișinău, impozitul pe venit al persoanelor juridice este Zero, care este în municipiul Chișinău și alte localități, nu este bine. Creșterea cotei pe impozitul pe venit a persoanelor fizice pentru orașe și municipii.
  • Poliție comunitară, locală, este un concept european. Lărgirea domeniului de competență pentru construcțiile ilegale, pentru parcările ilegale, alte activități.
  • Delimitarea și evaluarea bunurilor imobile în acest context. Avem astăzi peste 4000 de terenuri care nu sunt delimitate.
    Aceste discuții ar trebui menținute pe o platformă continuă, să nu rămână doar pe foaie.
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata