Droguri de 150.000 de lei, ridicate de polițiști: Un cuplu a fost reținut

0

Activitatea infracțională a unui grup specializat în vânzarea drogurilor prin intermediul magazinelor online a fost deconspirată de către oamenii legii. Un cuplu, care îndeplinea rolul de curieri, a fost reținut.

Poliția a stabilit că cei doi, o tânără de 23 de ani și un tânăr de 21 de ani, primeau indicații prin telefon cu referire la locul unde erau plasate droguri în cantități mari (1-2 kg). Ulterior, cuplul avea sarcina de a le împărți în doze mai mici pentru magazinele online și pentru consumatorii finali de pe teritoriul municipiului Chișinău.

Cuplul a fost reținut în orașul Codru, iar la tânără au fost găsite droguri de tip MDMA (droguri sintetice cu efecte periculoase pentru sănătate). 

„În timpul perchezițiilor efectuate la domiciliul suspecților, au fost ridicate 18 pachețele a câte un gram de hașiș, precum și droguri de tip MDMA, pachețele zip-lock, bandă adezivă destinată ambalării substanțelor narcotice și un cântar electronic de înaltă precizie. Valoarea estimativă a drogurilor ridicate constituie 150.000 de lei”, comunică Poliția.

Cei doi au fost reținuți și riscă închisoare de la 7 la 15 ani. IGP menționează că aceștia nu sunt la prima abatere de la lege.

Investigațiile continuă.

Abonează-te la canalul nostru Telegram pentru știri actualizate direct pe telefonul tău!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata