Olesea Stamate, exclusă din PAS și din Comisia juridică în urma scandalului privind eliberările din închisori

0

Deputata Olesea Stamate a fost exclusă din Comisia juridică, numiri și imunități, în urma deciziei Fracțiunii PAS. Ea a fost transferată în Comisia de control al finanțelor publice.

În aceeași zi, Stamate a anunțat că părăsește fracțiunea PAS și își va continua activitatea în calitate de deputat neafiliat, invocând decizia conducerii partidului de a o exclude și tensiunile recente din interiorul formațiunii. „Îmi voi continua activitatea în respect față de mandatul cetățenilor și principiile statului de drept”, a declarat aceasta.

Excluderea sa vine pe fondul scandalului privind eliberarea din închisoare a unor deținuți condamnați pe viață, posibilă în urma unui amendament propus de Stamate la Legea amnistiei. Amendamentul a permis, în anumite cazuri, comutarea detenției pe viață la 30 de ani și posibilitatea eliberării condiționate.

După izbucnirea scandalului, șeful Administrației Naționale a Penitenciarelor, Anatolie Falcă, și-a dat demisia, iar Parlamentul a adoptat rapid o lege care interzice reducerea suplimentară a pedepsei pentru cei cărora li s-a comutat detenția pe viață. Totodată, Curtea Constituțională a suspendat aplicarea noilor prevederi la sesizarea procurorului general.

Abonează-te la canalul nostru Telegram pentru știri actualizate direct pe telefonul tău!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata