Vladimir Putin vrea cenzură absolută în Rusia: Ce legi a promulgat

0

Liderul rus Vladimir Putin a promulgat noi legi care vizează limitarea și mai mare a opoziției față de regimul său, inclusiv critici la adresa ofensivei din Ucraina.

Printre noile reglementări se numără interzicerea „discreditării” armatei ruse și solicitarea de sancțiuni împotriva Moscovei. De asemenea, legislația penalizează sprijinul acordat organizațiilor internaționale din care Rusia nu face parte, cum ar fi Curtea Penală Internațională (CPI), care l-a emis un mandat de arestare pe numele lui Putin în 2023.

O altă lege importantă impune restricții suplimentare pentru așa-numiții „agenți străini” – persoanele care sunt etichetate astfel de Kremlin din cauza opoziției față de regim. Aceștia nu vor mai putea face parte din consiliile de administrație ale companiilor de stat și trebuie să se identifice ca „agenți străini” dacă postează pe rețelele sociale. Lista agenților străini include acum aproximativ o mie de persoane și organizații, incluzând jurnaliști și activiști cunoscuți.

Aceste măsuri se adaugă unui șir de reglementări tot mai stricte ce țintesc cenzurarea și limitarea oricărei forme de opoziție la regimul lui Putin, în contextul războiului din Ucraina.

Abonează-te la canalul nostru Telegram pentru știri actualizate direct pe telefonul tău!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata