Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a condamnat ferm atacul cu rachete lansat de Rusia asupra capitalei Ucrainei, Kiev, soldat cu cel puțin nouă morți și peste 60 de răniți.
„În timp ce lumea speră la o încetare a focului, Rusia arată din nou că nu caută pacea, ci doar moartea și distrugerea. Cel mai recent atac cu rachete asupra Kievului a ucis și rănit civili”, a scris șefa statului moldovean pe platforma X.
Maia Sandu a subliniat că Moldova condamnă această „teroare” și a făcut apel la sprijin internațional sporit pentru Ucraina: „Ucraina are nevoie de mai mult sprijin, mai multă apărare aeriană. Doar puterea poate opri acest război.”
Amintim că miercuri seară, Kievul a fost vizat de unul dintre cele mai intense atacuri cu rachete lansate de Rusia. Potrivit unui bilanț provizoriu al autorităților ucrainene, atacul a făcut nouă victime și 63 de răniți, dintre care 42 au fost spitalizați, inclusiv șase copii.
Abonează-te la canalul nostru Telegram pentru știri actualizate direct pe telefonul tău!