Acord semnat pentru finalizarea canalizării la Sângerei și Bilicenii Vechi

0

Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Nord, compania „Polimer Gaz Construcții” și Primăria orașului Sângerei au semnat un contract de antrepriză pentru finalizarea sistemului de canalizare din orașul Sângerei și comuna Bilicenii Vechi, raionul Sângerei.

Valoarea contractului este de 22,58 milioane lei, iar lucrările urmează să fie executate în cel mult șase luni de la primirea ordinului de începere. Proiectul prevede construcția unui tronson magistral de canalizare de aproximativ șase kilometri, care va colecta apele uzate și le va direcționa spre o stație modernă de epurare, finanțată din Fondul Ecologic Național.

Vor beneficia de acest proiect circa 7.000 de cetățeni: aproximativ 4.500 din orașul Sângerei (980 de gospodării) și 2.500 din satul Bilicenii Vechi (130 de gospodării). Proiectul include și activități de informare și sensibilizare a populației privind importanța protecției mediului.

Implementarea va contribui la reducerea cu cel puțin 250.000 de metri cubi de ape reziduale care anual poluează râul Ciuluc — afluent al râului Răut — ce traversează localitățile vizate.

În perspectivă, rețeaua de canalizare ar putea fi extinsă și în comunele Grigorăuca și Copăceni, care însumează peste 6.000 de locuitori și 1.500 de gospodării.

Proiectul este finanțat de Guvernul Republicii Moldova prin ADR Nord, din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală, precum și din contribuții locale.

Abonează-te la canalul nostru Telegram pentru știri actualizate direct pe telefonul tău!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata