Ministerul Afacerilor Interne informează că 6343 de cetățeni ucraineni au traversat hotarul Republicii Moldova, iar 488 au părăsit teritoriul țării noastre. Solicitanți de azil sunt 108 cetățeni ai Ucrainei.
La moment cele mai solicitate puncte de frontieră sunt Palanca, Tudora și Sculeni, Leușeni.
În Centrul Provizoriu de la Palanca sunt antrenați 172 de angajați ai MAI, cu 31 unități tehnice și două unități tehnice de la APL.
„La ora 17:40, au fost înregistrați primii cetățeni străini, care au solicitat asistență. În total: 4 persoane”, informează MAI printr-un comunicat de presă.