În ultimele 24 de ore, fluxul total de persoane prin punctele de trecere a frontierei Republicii Moldova a constituit 83.970 de traversări.
Potrivit Poliției de Frontieră, cele mai aglomerate puncte de trecere au fost: Aeroportul Internațional Chișinău – 24.314 traversări persoane; Leușeni – 13.031 traversări; Sculeni – 9.591 traversări; Cahul – 6.854 traversări; Palanca – 5.859 traversări.
Pe sensul de intrare în Republica Moldova a fost aplicat refuzul de autorizare a trecerii frontierei pentru 26 de persoane străine.
Totodată, au fost înregistrate mai multe încălcări ale regimului de frontieră:
- traversare ilegală – șapte cazuri;
- folosirea de documente false – un caz;
- nerespectarea regulilor de ședere și intrare – trei cazuri;
- încălcarea regimului punctelor de trecere și a zonei de frontieră – zece cazuri.
Pentru evitarea aglomerației, autoritățile recomandă călătorilor să opteze pentru puncte de trecere alternative:
- în loc de Leușeni-Albița, pot fi utilizate Leova-Bumbăta (08:00–20:00) sau Cahul-Oancea;
- în loc de Sculeni-Sculeni, pot fi folosite Costești-Stânca sau Lipcani-Rădăuți Prut;
- pentru Palanca-Maiaki-Udobnoe, alternativa este Tudora-Starokazacie.
Poliția de Frontieră îndeamnă călătorii să consulte situația în timp real a punctelor de trecere pe site-ul border.gov.md și să manifeste răbdare și respect față de personalul de serviciu și ceilalți participanți la trafic.