Republica Moldova nu are o viziune pe termen lung și riscă să piardă oportunități majore de investiții dacă nu își actualizează din timp strategia națională de dezvoltare, avertizează Cristina Smolenschi, reprezentantă a Partidului Nostru și fost viceprimar al municipiului Strășeni.
Într-o declarație făcută în cadrul unui podcast cu Igor Cujba, Smolenschi a atras atenția că, deși actuala Strategie Națională de Dezvoltare expiră în 2030, autoritățile nu au început elaborarea unei noi direcții strategice pentru țară. În același timp, alte state din Europa planifică deja dezvoltarea până în anii 2050 și chiar 2075.
„În 2026 intrăm deja în perioada finală a actualei strategii. La acest moment, când scriem proiecte de finanțare, nu avem o viziune clară prin care să arătăm partenerilor internaționali unde vrem să ajungem ca stat”, a declarat Smolenschi.
Expertă în atragerea investițiilor și parte din echipa care a lucrat la Strategia Națională 2030, ea consideră că lipsa unei noi strategii pune în pericol nu doar coerența dezvoltării interne, dar și capacitatea țării de a obține finanțare externă.
„Fie că vorbim de agricultură, educație, securitate sau sănătate, fără o direcție bine stabilită nu știm unde vrem să ajungem. Azi ne concentrăm pe integrarea europeană până în 2028, dar nu vedem mai departe”, a punctat ea.
Potrivit Cristinei Smolenschi, țările membre ale UE deja operează cu planuri concrete până în 2050 și chiar 2075, cu obiective, termene clare și pași anuali.
„Noi discutăm despre pași pe următorii 2-3 ani, în timp ce alții construiesc deja viitorul pentru următoarele generații. Dacă Moldova nu va avea capacitatea de a lansa rapid un nou plan de dezvoltare națională după 2030, riscăm să pierdem direcția și competitivitatea ca stat”, a conchis ea.
Abonează-te la canalul nostru Telegram pentru știri actualizate direct pe telefonul tău!