Președintele Parlamentului, Igor Grosu, afirmă că reforma teritorial‑administrativă trebuie realizată până la alegerile locale din 2027.
El spune că este o măsură necesară pentru o gestionare mai eficientă a fondurilor publice și pentru ca cetățenii să beneficieze de servicii de calitate.
Grosu a explicat că reforma nu se referă doar la schimbarea denumirilor sau reorganizarea raioanelor, ci la o restructurare bazată pe realitățile demografice. Exemplul dat: există sate cu primării ce deservesc doar câteva zeci de locuitori, ceea ce face administrarea costisitoare și ineficientă.
De asemenea, președintele Parlamentului a subliniat importanța îmbunătățirii calității învățământului în cadrul reformei: concentrarea elevilor în școli bine dotate, asigurarea transportului, a hranei calde, și sprijin pentru familii. El consideră că este mai eficient să existe mai puține școli, dar cu condiții bune, decât multe unități cu resurse insuficiente.
Abonează-te la canalul nostru Telegram pentru știri actualizate direct pe telefonul tău!