Inițiativă europeană pentru accelerarea integrării Republicii Moldova în Uniunea Europeană

0

Eurodeputatul român Victor Negrescu a inițiat o petiție prin care solicită deschiderea imediată a negocierilor de aderare pe capitole între Republica Moldova și Uniunea Europeană.

Demersul este susținut de 55 de eurodeputați din 19 țări membre, reprezentând principalele familii politice democratice din Parlamentul European. Scrisoarea comună, adresată președintelui Consiliului European, António Costa, evidențiază unitatea și solidaritatea Uniunii Europene cu Republica Moldova și subliniază necesitatea ca Bruxelles-ul să acționeze rapid pentru a susține democrația, reziliența și ambițiile europene ale cetățenilor moldoveni.

Această inițiativă reprezintă un pas concret pentru accelerarea integrării europene a Republicii Moldova și demonstrează sprijinul real al Uniunii Europene într-un moment crucial pentru stabilitatea și viitorul regiunii. Eurodeputatul Negrescu a subliniat că petiția nu urmărește o decuplare a Moldovei de procesul de aderare al Ucrainei, ci se concentrează pe sprijinirea eforturilor Chișinăului în implementarea reformelor necesare.

Abonează-te la canalul nostru Telegram pentru știri actualizate direct pe telefonul tău!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata