Usatîi cere un Guvern al profesioniștilor: „Nu contează partidele, contează competența”

0

Renato Usatîi: Guvernul trebuie format nu pe criterii politice, ci din profesioniști, chiar și din partide extraparlamentare!

Pentru ca Republica Moldova să înregistreze schimbări reale și durabile, noul Guvern trebuie să fie alcătuit din profesioniști și format printr-un dialog deschis cu toate partidele politice, inclusiv cele extraparlamentare. Despre aceasta a declarat președintele Fracțiunii parlamentare a Partidului Nostru, Renato Usatîi, după consultările cu președinta Maia Sandu. El a insistat ca discuțiile să vizeze nu doar desemnarea candidatului la funcția de prim-ministru, ci și nominalizarea miniștrilor, pentru a asigura o guvernare eficientă și reprezentativă. 

„Am venit cu un mesaj clar pentru doamna președinte: este esențial să respectăm principiile pe care le-am susținut atât în campania prezidențială, cât și înaintea alegerilor parlamentare. Dacă ne dorim cu adevărat să unim societatea și să aducem schimbări reale în țară, implicând cât mai mulți oameni în acest proces, Guvernul nu trebuie format pe criterii politice stricte. Ar fi benefic ca în componența sa să fie incluși reprezentanți ai mai multor partide, inclusiv extraparlamentare”, a declarat Renato Usatîi.

El a oferi și un exemplu: „Dacă un partid care a obținut doar 2% din voturi are cel mai bun candidat pentru funcția de ministru al Sănătății sau pentru conducerea unei agenții, de ce să nu fie invitat în Guvern doar pentru că partidul său a luat 2%? Acesta a fost mesajul transmis doamnei președintă.”

Referindu-se la candidatul propus pentru funcția de premier, Alexandru Munteanu, liderul Partidului Nostru a menționat că nu îl cunoaște personal, însă are informații care îl recomandă ca pe un bun economist. Totuși, aceasta nu înseamnă automat că va fi susținut, pentru că „nu se votează separat prim-ministru și separat miniștrii”:

Noul Guvern, nu doar premierul dar și miniștrii, trebuie creat și discutat împreună cu toate partidele, inclusiv extraparlamentare!

Abonează-te la canalul nostru Telegram pentru știri actualizate direct pe telefonul tău!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata