Reacția ministrului la informația apărută în presă, precum că studenții vor fi OBLIGAȚI să se imunizeze

0

Ministrul Sănătății, Ala Nemerenco, justifică obligarea studenților nevaccinați de a face teste COVID periodic din banii proprii. Membrul Guvernului Gavrilița a declarat că studenții trebuie să facă aceste ”mici sacrificii” pentru a nu infesta pe alții.   

Nemerenco a declarat, joi, la o conferință de presă că, în primul rând, această obligație trebuie să o aibă studenții de la Medicină, care mai fac practică în spitale. 

”Atunci când este vorba despre colectivități foarte mari, iar căminul este o colectivitate foarte mare și într-o cameră locuiesc în mediu 3 studenți, organizatorii din acea universitate trebuie să se asigure că nu va veni nimeni să infecteze pe ceilalți. 

Ar putea să apară aceste întrebări la Universitatea de Medicină cu referire la accesul lor în clinicile universitare. Cunoașteți că, toți pacienții la spitalizarea care nu este legată de  problema COVID, în Spitalul de Oncologie și în oricare spital, când este programat pentru o intervenție, înainte de spitalizare fac testul COVID. Și atunci vă dați seama dacă vine un student de anul 3-5 netestat, nevaccinat, la acest pacient care se află în tratament chimioterapeutic cu o imunitate la pământ. Trebuie să mergem împreună să fim solidari, să discutăm, să înțelegem probleme și în același timp să facem mici sacrificii”, a spus Nemerenco.  

Amintim, universitățile din țară au anunțat studenții despre necesitatea vaccinării și prezentării la începutul anului de studii a certificatului de imunizare sau al rezultatului negativ al testului PCR. Potrivit acestora, în cazul nevaccinării, studenții vor fi obligați să se testeze periodic și să prezinte rezultatele la decanat, sau în cămin în cazul celor care vor solicita cazare.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata