Moldova și Canada reconfirmă parteneriatul strategic pentru dezvoltarea de proiecte comune

0

Mihail Popșoi, viceprim-ministru şi ministru al Afacerilor Externe al Republicii Moldova, s-a întâlnit cu Gavin Buchan, ambasadorul Canadei în Republica Moldova (cu reşedinţa la Bucureşti).


Discuţiile au vizat aprofundarea relaţiilor bilaterale între cele două state, cu accent pe extinderea cooperării în domenii precum securitatea, dezvoltarea economică şi sprijinul pentru parcursul european al Moldovei.


Partea canadiană a fost recunoscută pentru contribuţia sa constantă la modernizarea instituţiilor moldoveneşti, în lupta împotriva dezinformării şi pentru consolidarea rezilienţei statului.


Ministrul Popşoi a mulţumit Canadei pentru sprijinul financiar şi tehnic oferit de-a lungul anilor, evidenţiind impactul acestuia în contextul provocărilor regionale actuale.
La finalul întrevederii, ambele părţi au reafirmat interesul comun pentru elaborarea şi implementarea unor proiecte concrete care să întărească parteneriatul moldo-canadian în beneficiul cetăţenilor ambelor ţări.

Abonează-te la canalul nostru Telegram pentru știri actualizate direct pe telefonul tău!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata