BCS a prezentat proiectul de Lege cu privire la neutralitate: R.Moldova se obligă să NU participe în războaie

0

Blocul Comuniștilor și Socialiștilor (BCS) a prezentat și a înregistrat în Parlament proiectul de Lege cu privirea la neutralitatea permanentă a Republicii Moldova. Documentul interzice implicarea Republicii Moldova în războaie, cu excepția cazurilor de apărare a integrității teritoriale. Secretarul executiv al PSRM, Vlad Batrîncea, a declarat în cadrul unei conferințe de presă că „statutul de neutralitate al Republicii Moldova este o formulă de a supraviețui în lumea contemporană, zbuciumată dese ori de conflicte”.

Potrivit proiectului elaborat de BCS, în baza statului de neutralitate, „statul se obligă să nu admită implicarea sa în război”, totodată, Republica Moldova nu va participa la uniuni sau alte asociații militare și nu va admite pe teritoriul său amplasarea unor baze militare străine, centre de instruire, de cercetare, laboratoare și alt gen de activități cu destinație militară.

„Rolul neutralității reprezintă baza politicii externe și a celei de securitate a Republicii Moldova, orientate spre dezvoltarea unor relații de prietenie cu toate statele lumii. În aceste articol sunt prevederi obligatorii pentru ministerul de Externe, care trebuie realizate și respectate”, a precizat Vlad Batrîncea.

Documentul elaborat de BCS mai prevede că pe teritoriul Republicii Moldova nu pot fi amplasate forțe militare străine, Republica Moldova interzice folosirea propriului teritoriu sau a spațiului aerian pentru acțiuni cu caracter militar îndreptate împotriva altor state.

„Trecerea oricăror muniții sau provizii pe teritoriul său în interesul unor părți terțe este interzisă. Este interzisă și punerea teritoriului țării în scopuri altor state. Adică proiectul are prevederi clare și pentru ministerul Apărării. Proiectul prevede și neparticiparea la acțiuni militare în afara teritoriului Republicii Moldova”, a mai precizat Batrîncea.
Vlad Batrîncea a mai adăugat că acest document va ajuta la rezolvarea pașnică a conflictului transnistrean. Blocul Comuniștilor și Socialiștilor susține că este gata să discute documentul cu toate părțile interesate, pentur a ajunge la un consens național.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata