Președinta Maia Sandu a transmis un mesaj de recunoștință către ucrainenii care apără pacea și libertatea întregii Europe, cu prilejul împlinirii a patru ani de la începutul războiului din Ucraina.
„În zorii unei zile care a schimbat istoria, Ucraina a ales să reziste. Și a rămas în picioare. Dârzenia poporului ucrainean este o lumină pentru întreaga lume liberă”, a subliniat șefa statului.
Maia Sandu a adus un omagiu celor care și-au pierdut viața, celor răniți sau refugiați și prizonierilor de război: „Ne înclinăm în fața memoriei celor care și-au pierdut viața în cei patru ani de război. Împărtășim durerea celor care au pierdut pe cineva drag. Purtăm în amintire suferința celor care au fost răniți sau au fugit din calea armelor. Nu uităm chinul prizonierilor de război torturați și umiliți în captivitate.”
Președinta a reafirmat sprijinul Republicii Moldova pentru Ucraina: „Vom fi mereu recunoscători ucrainenilor pentru că au apărat pacea și libertatea noastră și a întregii Europe. Ucraina merită o pace dreaptă. Iar noi vom sprijini Ucraina cu solidaritate neștirbită.”
Abonează-te la canalul nostru Telegram pentru știri actualizate direct pe telefonul tău!
