Victoria Furtună: „Sfatul Țării a votat «unirea» nu ca o alegere liberă, ci sub controlul armatei române”

0

Președintele Partidului Politic „Moldova Mare”, Victoria Furtună, a publicat o reacție dură cu privire la evenimentele istorice din 1918 și la modul în care acestea sunt marcate în prezent. Aceasta susține că, în contextul actual, asistăm la o „distrugere conștientă, menită să accelereze dispariția Moldovei de pe hartă”.

Referindu-se la evenimentele de acum 108 ani, Victoria Furtună afirmă că actul Unirii nu a reprezentat voința liberă a cetățenilor.

„În 1918, sub presiune militară, represiuni și intimidare, Sfatul Țării a votat «unirea» – nu ca o alegere liberă a poporului, ci sub controlul armatei române”, a scris aceasta în postarea sa.

Liderul politic a criticat organizarea de concerte și onoruri în memoria acelei perioade, întrebând retoric:

„Ce sărbătoriți și pe cine glorificați? Pe cei care au ocupat militar acest pământ sau pe cei care au trădat dreptul poporului la autodeterminare și identitate milenară?”.

Victoria Furtună a atras atenția asupra stării actuale a țării, declarând că Republica Moldova este „sugrumată de mâini hapsâne după câțiva galbeni”. Totodată, aceasta a respins ideea că statul nu ar avea un viitor propriu, subliniind că „adevărul este trădarea și vânzarea casei noastre comune – Republica Moldova”.

În încheierea mesajului său, președintele „Moldova Mare” a reiterat poziția sa față de vectorul unionist:

„Unirea nu a fost și nu va fi salvare. Precum un pom roditor, Republica Moldova este în grija noastră. Ea va dăinui veșnic prin noi, moldovenii de acasă și de pretutindeni”.

Abonează-te la canalul nostru Telegram pentru știri actualizate direct pe telefonul tău!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata