Trafic restricționat în Prahuda după o alunecare de teren. Circulația se desfășoară pe o singură bandă

0

Circulația rutieră este îngreunată în zona satului Prahuda din România, după ce o porțiune de drum s-a surpat în urma unei alunecări de teren.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea, traficul se desfășoară pe o singură bandă, polițiștii rutieri fiind prezenți la fața locului pentru dirijarea circulației și prevenirea accidentelor.

Autoritățile recomandă șoferilor să manifeste prudență sporită și să respecte indicațiile polițiștilor din teren.

Incidentul s-a produs în contextul precipitațiilor abundente și al viiturilor care au afectat zona, provocând instabilitatea terenului.

În ultimele zile, mai multe persoane din două comune din județul Vrancea au fost evacuate preventiv, pe fondul vremii nefavorabile și al creșterii nivelului râului Putna. De asemenea, ploile au generat și alte alunecări de teren în regiune.

În prezent, hidrologii au emis mai multe avertizări de inundații. Este în vigoare un Cod Portocaliu pentru râuri din județele Covasna, Harghita, Vrancea și Bacău, precum și mai multe Coduri Galbene care vizează cursuri de apă din diverse regiuni ale României.

Meteorologii anunță că ploile vor continua și în următoarea perioadă, însă cu intensitate mai redusă față de zilele precedente.

Abonează-te la canalul nostru Telegram pentru știri actualizate direct pe telefonul tău!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata