Liderul fracțiunii „Partidul Nostru”, Renato Usatîi, ar fi cheltuit o parte semnificativă din veniturile sale din 2025 pentru servicii de securitate și alte tipuri de cheltuieli, potrivit declarației de avere depuse.
Conform documentului, Usatîi a raportat venituri de peste 618.000 de lei obținute de la formațiunea pe care o conduce, precum și peste 28.000 de lei de la Parlament. De asemenea, acesta a încasat aproximativ 3.900 de lei sub formă de compensație anuală pentru cheltuieli medicale. La capitolul venituri figurează și o dobândă de 247 de lei de la o bancă din Republica Moldova.
În declarația de avere este inclus și un imobil dobândit în 2024, estimat la peste 98.000 de euro, obținut printr-un contract de investiții. În același an, politicianul a devenit proprietarul unui Range Rover evaluat la 177.000 de euro și al unui Mercedes Sprinter de 62.000 de euro.
În 2025, Usatîi a înlocuit un ceas Breguet de circa 70.000 de euro cu un model Patek Philippe Cubitus, de aceeași valoare. În colecția sa se mai regăsesc încă două ceasuri Breguet, evaluate la 125.000 de euro și, respectiv, 30.000 de euro.
La capitolul cheltuieli, politicianul a declarat sume importante pentru servicii turistice și de agrement (132.000 de euro), chirie (180.000 de euro), pază (640.000 de lei), organizarea de evenimente (176.000 de euro și 27,8 milioane de ruble), dar și 1,5 milioane de lei pentru activități filantropice.
Abonează-te la canalul nostru Telegram pentru știri actualizate direct pe telefonul tău!
