Donald Trump își reafirmă sprijinul pentru Viktor Orban înaintea alegerilor din Ungaria

0

În contextul alegerilor parlamentare din Ungaria, programate pentru duminică, 12 aprilie, președintele Statelor Unite, Donald Trump, a reiterat public sprijinul său pentru premierul ungar Viktor Orban, îndemnând electoratul să susțină partidul Fidesz.

Într-un mesaj publicat pe rețeaua Truth Social, liderul de la Casa Albă l-a descris pe Viktor Orban drept „un lider puternic”, care „luptă neobosit pentru țara și poporul său”.

Trump a afirmat că premierul ungar „protejează Ungaria, dezvoltă economia, creează locuri de muncă, promovează comerțul, oprește imigrația ilegală și asigură legea și ordinea”.

Totodată, acesta a subliniat că, în perioada administrației sale, relațiile dintre Statele Unite și Ungaria au înregistrat „noi culmi de cooperare”, precizând că este mândru să își reconfirme susținerea pentru Orban în alegeri.

„Ungaria: ieșiți și votați pentru Viktor Orban. Este un prieten adevărat, un luptător și un câștigător… are sprijinul meu deplin și necondiționat”, a transmis Donald Trump.

Amintim că și vicepreședintele american J.D. Vance a exprimat anterior sprijin pentru premierul ungar, inclusiv prin difuzarea unei înregistrări în cadrul unui miting electoral la Budapesta, în care Donald Trump își declara aprecierea față de Viktor Orban.

Abonează-te la canalul nostru Telegram pentru știri actualizate direct pe telefonul tău!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata