Avocatul lui Plahotniuc cere recuzarea a două judecătoare în dosarul „Furtul miliardului”

0

Avocatul lui Vladimir Plahotniuc, Lucian Rogac, a înaintat o cerere de recuzare a judecătoarelor Ana Cucerescu și Olga Bejenari, invocând posibile incompatibilități în examinarea dosarului penal în care este vizat fostul lider democrat.

Apărătorul susține că solicitarea a fost depusă în urma apariției unor informații în spațiul public și a unui interviu televizat, în care ar fi fost identificate motive de incompatibilitate. Potrivit acestuia, judecătoarea Ana Cucerescu ar fi pronunțat anterior o condamnare bazată pe un set de fapte similare, legate de companiile Dracard, Caritas Grup și Provolirom, iar ulterior s-ar fi abținut într-o cauză conexă, invocând incompatibilitatea.

În același context, avocatul afirmă că și judecătoarea Olga Bejenari ar fi făcut parte din completul care a validat acea abținere, ceea ce, în opinia apărării, ar ridica semne de întrebare privind imparțialitatea actualului complet de judecată.

Lucian Rogac solicită formarea unui complet imparțial și legal constituit, care să nu includă magistratele vizate de cererea de recuzare.

Instanța nu a anunțat deocamdată o decizie în acest sens, iar examinarea dosarului continuă. Vladimir Plahotniuc este judecat în dosarul „Furtul miliardului”, fiind acuzat de crearea și conducerea unei organizații criminale, escrocherie în proporții deosebit de mari și spălare de bani.

Potrivit informațiilor din dosar, acesta a fost extrădat în vara anului 2025 și se află în prezent în detenție la Penitenciarul nr. 13 din Chișinău. Sentința este așteptată pe 22 aprilie 2026.

Abonează-te la canalul nostru Telegram pentru știri actualizate direct pe telefonul tău!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata