Blocul Comuniștilor și Socialiștilor insistă ca majoritatea parlamentară să dezbată în Parlament inițiativa cu privire la introducerea cotei zero la venitul reinvestit

0

Fracțiunea Blocului Comuniștilor și Socialiștilor insistă ca PAS să-și onoreze angajamentele electorale și să voteze proiectul de lege care prevede introducerea cotei zero la venitul reinvestit. Deputatul PSRM, Petru Burduja, i-a cerut, miercuri, 13 aprilie, lui Dumitru Alaiba, ca în calitate de președinte al comisiei economie, buget și finanțe să ceară includerea inițiativei BCS pe ordinea de zi a ședinței Parlamentului.
Petru Burduja a atras atenția că proiectul are avizul negativ al Guvernului și raportul comisiei, ceea ce permite ca acest document să fie inclus pe agenda plenului din numele comisiei.
Amintim, deputații Blocului Comuniștilor și Socialiștilor au înregistrat, în august 2021, în Parlament, inițiativa care prevede introducerea cotei zero a impozitului pe venit pentru persoanele juridice, gospodăriile țărănești și întreprinzătorii individuali, cu condiția direcționării venitului obținut spre investiții în dezvoltarea producției proprii. Majoritatea parlamentară a respins în repetate rânduri dezbaterea proiectului în ședințele plenare.
De asemenea, și Guvernul Gavrilița a dat aviz negativ la acest proiect, argumentându-și refuzul prin faptul că ”impactul bugetar în primul an de implementare a măsurii va constitui 1,9 miliarde de lei, iar în al doilea an 3,2 miliarde de lei”. Ulterior, deputații PAS au refuzat să includă această inițiativă ca amendament la politica bugetar-fiscală pentru anul 2022.
Ministrul Finanțelor, Dumitru Budianschi, a recunoscut că, în cadrul dezbaterilor asupra politicii bugetar-fiscale, agenții economici au solicitat Guvernului să includă pentru anul 2022 introducerea cotei zero la venitul reinvestit. Cu toate acestea, în opinia lui Budianschi, cota zero nu este cel mai bun instrument de stimulare a investițiilor.
PAS a promis în campania electorală din vara trecută că va implementa programe de susținere a antreprenorilor, iar printre angajamentele luate era și introducerea cotei zero la venitul reinvestit.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata