Consilier PAS din Durlești demisionează din partid și devine independent: „Voi lucra pentru comunitate, indiferent de politică”

0

Tudor Bucșan, consilier în Consiliul orașului Durlești ales pe lista PAS, a anunțat că părăsește atât Partidul Acțiune și Solidaritate, cât și fracțiunea acestuia din consiliul local.Acesta a precizat că își va continua mandatul de ales local în calitate de consilier independent. Anunțul a fost făcut printr-o postare pe rețelele sociale.

Bucșan afirmă că decizia este „o alegere conștientă și responsabilă”, motivată de dorința de a pune interesele comunității mai presus de apartenențele politice.

El a declarat că, în noua sa calitate, va colabora cu toate fracțiunile din Consiliul orașului Durlești, indiferent de orientarea politică, în beneficiul localității.

Totodată, consilierul a mulțumit fostului partid pentru oportunitatea oferită, sprijinul acordat și experiența acumulată pe parcursul activității sale politice.

Acesta a adresat mulțumiri și echipei locale din Durlești, colegilor și susținătorilor alături de care a lucrat anterior.

În final, Bucșan a subliniat că rămâne dedicat orașului Durlești și că va continua să fie la dispoziția cetățenilor în calitate de ales local independent.

Abonează-te la canalul nostru Telegram pentru știri actualizate direct pe telefonul tău!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata