BNS: Investițiile în economie au încetinit la începutul anului 2026

0

În perioada ianuarie–martie 2026, investițiile în active pe termen lung din Republica Moldova au însumat 6,2 miliarde de lei, înregistrând o scădere de 2,4% față de aceeași perioadă a anului trecut, potrivit datelor Biroului Național de Statistică.

Cea mai mare parte a investițiilor, aproximativ 5,7 miliarde de lei sau 93% din total, a fost direcționată către imobilizări corporale, precum clădiri, construcții, utilaje și mijloace de transport. Investițiile în imobilizări necorporale, inclusiv programe informatice și licențe, au constituit 435,3 milioane de lei, respectiv 7% din total.

Comparativ cu primul trimestru din 2025, investițiile în active corporale au scăzut cu 1,5%, iar cele în active necorporale au înregistrat un declin de 13,2%.

Pe categorii, cele mai mari sume au fost investite în mașini și utilaje – 2,1 miliarde de lei, ceea ce reprezintă 34,4% din total și o creștere de 1% față de anul precedent. Investițiile în mijloace de transport au urcat la 884 de milioane de lei (+6,8%), iar cele în clădiri nerezidențiale au ajuns la 776,6 milioane de lei (+3,5%).

În același timp, investițiile în alte active corporale au crescut ușor, până la 702,2 milioane de lei (+0,3%). Scăderi semnificative au fost însă înregistrate la clădiri rezidențiale (-13,5%) și construcții inginerești (-11,8%).

Potrivit BNS, investițiile în active pe termen lung reflectă cheltuielile destinate dezvoltării și modernizării economiei, inclusiv achiziția de echipamente, construcții și alte bunuri utilizate în activitatea economică.

Abonează-te la canalul nostru Telegram pentru știri actualizate direct pe telefonul tău!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata