Republica Moldova își propune diversificarea piețelor de export pentru producătorii autohtoni

0

Vicepremierul și ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Eugeniu Osmochescu, a declarat că Republica Moldova trebuie să sprijine producătorii locali care încă mai exportă către Rusia și Belarus, pentru a-i ajuta să identifice piețe alternative în contextul riscului unor posibile restricții sau închideri ale acestor piețe.

Oficialul a precizat că, deși Republica Moldova este aliniată în mare parte la sancțiunile internaționale impuse Rusiei și Belarusului de Uniunea Europeană și comunitatea internațională, schimburile comerciale cu cele două state continuă într-o anumită măsură.

El a menționat că aproximativ 6% din comerțul extern al Republicii Moldova este realizat cu aceste două țări, subliniind totodată existența unor acorduri internaționale de care beneficiază și producătorii moldoveni. În acest context, autoritățile ar trebui să acționeze pentru protejarea intereselor exportatorilor și orientarea acestora către piețe noi.

„Deci, per total, undeva la 6% din comerț este cu aceste două state. Dar există acorduri internaționale de care beneficiază și producătorii noștri, motiv pentru care trebuie să facem un pas în plus pentru a proteja interesele producătorilor noștri și pentru a-i orienta spre piețe noi de desfacere în eventualitatea unei închideri a pieței Federației Ruse și a Belarusului”, a declarat Osmochescu în cadrul dezbaterilor de la IPN.

Totodată, oficialul a subliniat că procesul de diversificare și adaptare a exporturilor este unul complex, care implică măsuri mai puțin vizibile publicului larg. „Este cu mult mai mult decât vedem la suprafață în ceea ce trebuie să facem pentru antreprenorii noștri”, a adăugat el.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata