Reformă în legislația muncii: Cum vor fi acordate concediile de odihnă începând cu 2027

0

Începând cu 1 ianuarie 2027, salariații din Republica Moldova vor beneficia de concedii de odihnă calculate în zile lucrătoare, și nu în zile calendaristice, așa cum este prevăzut în prezent.

Autoritățile precizează că modificarea nu va reduce durata efectivă a odihnei și nici valoarea indemnizației de concediu.

În prezent, concediul anual minim este de 28 de zile calendaristice, echivalentul a aproximativ patru săptămâni sau circa 20 de zile lucrătoare. Odată cu noile prevederi, durata minimă va fi de 22 de zile lucrătoare.

Responsabilii explică faptul că schimbarea reprezintă o ajustare a modului de calcul, fără impact asupra drepturilor salariale sau a perioadei reale de odihnă.

Indemnizația de concediu va rămâne neschimbată, întrucât fiecare zi de concediu va fi raportată la o zi de muncă plătită, asigurând același nivel de venit pentru angajați.

Autoritățile mai menționează că zilele de concediu acumulate anterior intrării în vigoare a noilor reguli vor fi păstrate și vor putea fi utilizate în continuare.

De asemenea, reforma nu va afecta concediile suplimentare acordate anumitor categorii de salariați, inclusiv părinților cu doi sau mai mulți copii sub 14 ani, părinților copiilor cu dizabilități, angajaților din condiții vătămătoare sau celor cu beneficii negociate colectiv.

Potrivit autorităților, modificarea urmărește alinierea sistemului de acordare a concediilor la practici moderne și o mai bună claritate în calculul perioadelor de odihnă.

Abonează-te la canalul nostru Telegram pentru știri actualizate direct pe telefonul tău!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata