Instanța urmează să pronunțe pe 30 iulie sentința în dosarul care îi vizează pe foștii membri ai Comitetului de Creditare al Băncii de Economii, acuzați de încălcarea regulilor privind acordarea împrumuturilor și provocarea unui prejudiciu estimat la aproximativ 3 miliarde de lei.
Potrivit procurorilor anticorupție, în perioada 2005–2012, fostul președinte al Băncii de Economii, Grigore Gacikevici, împreună cu alți patru membri ai Comitetului de Creditare, ar fi aprobat acordarea unor credite neperformante mai multor agenți economici.
Anchetatorii susțin că împrumuturile au fost acordate cu încălcarea normelor interne și a principiilor de prudență bancară, fără o analiză reală a capacității de rambursare, în baza unor dosare incomplete și în favoarea unor beneficiari insuficient verificați. Totodată, procurorii afirmă că nu au fost stabilite clar sursele de rambursare, iar garanțiile au fost evaluate și monitorizate necorespunzător.
De asemenea, potrivit acuzării, o parte din mijloacele financiare ar fi fost utilizate în alte scopuri decât cele declarate la acordarea creditelor.
Pentru Grigore Gacikevici, procurorii solicită o pedeapsă de 15 ani de închisoare cu executare într-un penitenciar de tip semiînchis. În cazul celorlalți patru inculpați, acuzatorii cer câte 13 ani de închisoare.
Totodată, Procuratura solicită interzicerea ocupării unor funcții în domeniul bancar pentru o perioadă de cinci ani și admiterea acțiunii civile prin obligarea inculpaților să achite în solidar prejudiciul material cauzat Băncii de Economii, estimat la aproximativ 3 miliarde de lei.
Verdictul în acest dosar este programat pentru data de 30 iulie.
Abonează-te la canalul nostru Telegram pentru știri actualizate direct pe telefonul tău!
