R. Moldova a ajuns pe locul 101 într-un clasament privind riscurile și atractivitatea investițională

0

Republica Moldova a coborât 19 poziții în cel mai recent clasament realizat de Henley & Partners privind atractivitatea investițională și profilul de risc al statelor, ajungând pe locul 101 la nivel mondial.

Clasamentul, actualizat în mai 2026, evaluează țările prin prisma unui indicator care combină nivelul de risc cu capacitatea de reziliență. Potrivit metodologiei utilizate de companie, un scor mai mare indică riscuri mai reduse și un nivel mai ridicat de reziliență.

R. Moldova se numără printre statele care au înregistrat cele mai semnificative scăderi față de ediția precedentă, pierzând 19 poziții.

O diminuare și mai accentuată a fost consemnată în cazul Ucrainei, care a coborât 28 de poziții și se află pe locul 131. Rusia ocupă poziția 71, după ce a pierdut două locuri.

În regiune, Turcia a avut o evoluție opusă, urcând 32 de poziții și ajungând pe locul 88. Bulgaria a înregistrat, de asemenea, o creștere importantă, avansând 34 de poziții și ocupând locul 36.

În clasamentul economiilor dezvoltate, Germania a urcat un loc și se află pe poziția a opta, în timp ce Statele Unite ale Americii își mențin poziția 24.

Prima poziție a clasamentului Henley & Partners este ocupată de Elveția.

Abonează-te la canalul nostru Telegram pentru știri actualizate direct pe telefonul tău!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata