Coletele comandate din străinătate ar putea fi supuse, începând din octombrie, unei taxe fixe de 12 lei și TVA de 20%, indiferent de valoarea acestora. Dacă volumul comenzilor se va menține la nivelul ultimilor ani, măsura ar putea aduce anual la buget peste 2,3 miliarde de lei.
Datele Serviciului Vamal arată că în 2025 în Republica Moldova au ajuns peste 11,2 milioane de colete din străinătate. Doar aproximativ 70.000 dintre acestea au avut o valoare de peste 150 de euro și au fost supuse TVA, ceea ce a generat încasări de circa 1,1 miliarde de lei.
În primele șapte luni ale anului 2026 au fost înregistrate peste 6,4 milioane de colete, dintre care aproximativ 44.000 au depășit pragul de 150 de euro. TVA colectată pentru acestea a constituit peste 641 de milioane de lei.
În prezent, trimiterile cu o valoare de până la 150 de euro beneficiază de scutire de TVA. Autoritățile susțin că acest mecanism creează un dezavantaj pentru comercianții locali, care achită TVA pentru produsele vândute în Republica Moldova.
Potrivit unei estimări realizate de Europa Liberă, dacă într-un an ar fi livrate aproximativ 11 milioane de colete cu o valoare medie de 50 de euro, TVA-ul de 20% ar putea aduce la buget aproximativ 2,2 miliarde de lei. Taxa fixă de 12 lei pentru fiecare colet ar genera alte circa 135 de milioane de lei.
Astfel, încasările totale ar putea ajunge la aproximativ 2,33 miliarde de lei anual, însă estimarea depinde de numărul comenzilor și valoarea medie a coletelor.
Cea mai mare parte a comenzilor moldovenilor provine de pe platforma Temu, care ar reprezenta aproximativ 80% din total. Printre celelalte platforme utilizate se numără Joom și AliExpress.
Guvernul susține că modificările urmăresc reducerea evaziunii fiscale și asigurarea unor condiții mai echitabile pentru comercianții autohtoni. Totodată, autoritățile invocă presiunea tot mai mare asupra serviciilor vamale și fiscale generată de creșterea comerțului online.
Taxa de 12 lei ar urma să fie încasată de operatorul care livrează coletul și achitată de destinatar înainte de primirea acestuia.
Aplicarea noilor reguli fusese discutată anterior pentru această vară, însă a fost amânată. Potrivit planurilor actuale, TVA de 20% și taxa fixă de 12 lei ar urma să fie introduse din octombrie.
Abonează-te la canalul nostru Telegram pentru știri actualizate direct pe telefonul tău!
