Maia Sandu, decorată la Kiev cu una dintre cele mai înalte distincții ale Ucrainei

0

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a fost decorată luni, 24 august, la Kiev, cu Ordinul Cneaghinei Olga, gradul I, una dintre cele mai înalte distincții de stat ale Ucrainei. Distincția i-a fost înmânată de președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, în cadrul evenimentelor dedicate împlinirii a 35 de ani de la proclamarea independenței Ucrainei.

Maia Sandu a primit distincția pentru merite personale deosebite în consolidarea cooperării dintre Republica Moldova și Ucraina, precum și pentru sprijinul acordat suveranității și integrității teritoriale a Ucrainei.

Șefa statului a declarat că primește ordinul în numele cetățenilor Republicii Moldova și a evidențiat sprijinul oferit refugiaților ucraineni după declanșarea invaziei ruse la scară largă.

„Primesc această distincție în numele oamenilor din Republica Moldova. În primele zile ale războiului, familiile din țara noastră au deschis ușile și inimile pentru femeile și copiii care fugeau din calea bombelor. Acesta este meritul lor”, a declarat Maia Sandu.

Ordinul Cneaghinei Olga a fost instituit în Ucraina în 1997 și este acordat femeilor pentru merite deosebite în activitatea de stat, civică, științifică, educațională, culturală și caritabilă, precum și în alte domenii ale vieții publice.

De la începutul invaziei ruse, Republica Moldova a oferit refugiu cetățenilor ucraineni și a asigurat coridoare de tranzit pentru exporturile Ucrainei. Chișinăul a oferit, de asemenea, sprijin umanitar și energetic statului vecin.

Cele două țări au o frontieră comună de 1.222 de kilometri, iar autoritățile de la Chișinău și-au reafirmat în repetate rânduri sprijinul pentru suveranitatea, independența și integritatea teritorială a Ucrainei.

În acest an, Republica Moldova s-a alăturat și Coaliției de Voință, format de coordonare politică și diplomatică privind sprijinirea Ucrainei și obținerea unei păci juste și durabile.

Maia Sandu a participat luni, la Kiev, la reuniunea liderilor Coaliției, organizată în contextul marcării Zilei Independenței Ucrainei.

Aceasta este a doua distincție de stat acordată Maiei Sandu de președintele Volodimir Zelenski. În august 2021, șefa statului a fost decorată cu Ordinul Prințului Iaroslav cel Înțelept, clasa I.

În cadrul vizitei de la Kiev, Maia Sandu i-a conferit, la rândul său, lui Volodimir Zelenski Ordinul Republicii, cea mai înaltă distincție de stat a Republicii Moldova, pentru contribuția sa la apărarea păcii și libertății pe continentul european.

Abonează-te la canalul nostru Telegram pentru știri actualizate direct pe telefonul tău!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata