Noile prevederi ale politicii bugetar-fiscale pentru anul 2027 ar putea diminua veniturile administrațiilor publice locale, susține deputata MAN Olga Ursu. Parlamentara solicită Guvernului să stabilească un mecanism clar și garantat prin care primăriile să fie compensate pentru eventualele pierderi.
Subiectul a fost abordat în plenul Parlamentului, în timpul examinării proiectului politicii bugetar-fiscale. Potrivit Olgăi Ursu, majorarea scutirii personale de la 29.700 la 40.020 de lei va reduce veniturile proprii ale autorităților locale, iar efectele cele mai importante ar urma să fie resimțite de municipiile și orașele mari.
Deputata susține că Ministerul Finanțelor vorbește despre compensarea pierderilor, însă nu oferă deocamdată suficiente detalii privind modul în care aceasta va fi realizată.
„Pierderile sunt mari. Doar Chișinăul va pierde peste 200 de milioane de lei. Cu toate acestea, Guvernul nu spune clar prin ce mecanism, integral sau doar parțial și pentru cât timp vor fi compensate aceste pierderi”, a declarat Olga Ursu.
Parlamentara a mai atras atenția că administrațiile publice locale își stabilesc bugetele și planifică investițiile și proiectele pe termen lung. În aceste condiții, afirmă ea, autoritățile locale nu își pot construi planurile financiare doar în baza unor promisiuni privind compensarea ulterioară a veniturilor pierdute.
Olga Ursu cere, astfel, ca mecanismul de compensare să fie prevăzut clar și să ofere primăriilor garanții privind acoperirea pierderilor generate de noile modificări fiscale.
Abonează-te la canalul nostru Telegram pentru știri actualizate direct pe telefonul tău!
