Pasagerii care au cumpărat bilete își vor putea continua planurile de călătorie, iar zborurile vor fi operate în continuare, susține unul dintre fondatorii companiei aeriene, Mircea Maleca. Declarația vine în contextul disputei dintre acționarii operatorului și autorități privind controlul asupra companiei.
Într-un interviu pentru Tribuna, Maleca a declarat că aeronavele vor continua să opereze fără impedimente, iar compania își va respecta obligațiile față de pasageri.
„Avem o responsabilitate directă față de clienții noștri și vom onora toate rutele și angajamentele asumate”, a declarat fondatorul.
Totodată, Maleca a respins informațiile privind o eventuală cedare a participațiilor deținute de fondatori.
„Vreau să spun din start și foarte ferm: nu ne vindem cotele părți!”, a declarat acesta.
Potrivit lui Maleca, fondatorii contestă decizia Consiliului pentru Examinarea Investițiilor de Importanță pentru Securitatea Statului (CEIISS) privind schimbarea controlului asupra companiei și intenționează să-și apere drepturile pe căile legale. Decizia a fost contestată în instanță, iar procedurile judiciare continuă.
Fondatorul susține că operatorul dispune în prezent de 14 aeronave Airbus A320 și A321 cu baza la Chișinău și are aproximativ 400 de angajați. Alte circa 200 de persoane activează în companiile afiliate grupului.
Maleca afirmă că activitatea companiei generează și venituri importante pentru buget și sectorul aviatic. Potrivit datelor prezentate de acesta, în 2025 au fost achitate peste 140,5 milioane de lei sub formă de taxe și impozite către bugetul de stat, iar alte aproximativ 340 de milioane de lei au fost achitate către Autoritatea Aeronautică Civilă, Aeroportul Internațional Chișinău și serviciile de navigație aeriană.
Fondatorul susține că situația companiei ar putea avea efecte asupra întregului sector aviatic din Republica Moldova. El afirmă că 14 dintre cele 16 aeronave înregistrate în țară și care operează zboruri de la Chișinău aparțin companiei.
„Nu este doar despre FlyOne, ci despre întreaga industrie aviatică națională”, a declarat Maleca.
Întrebat despre scenariul în care autoritățile își vor menține decizia, acesta a afirmat că fondatorii au pregătit un plan de acțiuni.
„Suntem pregătiți pentru orice scenariu. În cazul în care autoritățile își vor menține deciziile, avem un plan clar de acțiuni pe care îl vom comunica public la timpul potrivit”, a spus Mircea Maleca.
Fondatorul a reiterat că, în prezent, pasagerii își pot continua planurile de călătorie, iar compania își va desfășura activitatea în continuare.
Abonează-te la canalul nostru Telegram pentru știri actualizate direct pe telefonul tău!
