O singură persoană responsabilă la vârful statului: Deputatul Alexandr Berlinschii anunță inițiativa privind republica prezidențială

0

Fracțiunea parlamentară „Partidul Nostru” lucrează la un proiect de modificare a Constituției prin care Republica Moldova ar urma să treacă la o republică prezidențială. Anunțul a fost făcut de deputatul Alexandr Berlinschii, care susține că statul are nevoie de o delimitare clară a responsabilității la cel mai înalt nivel.

Potrivit parlamentarului, inițiativa pornește de la principiul egalității tuturor în fața legii, indiferent de funcția sau statutul deținut.

„De fiecare dată, fracțiunea Partidului Nostru a menționat că legea trebuie să fie egală pentru toți, iar toți cetățenii trebuie să fie egali în fața legii, indiferent de poziție, funcție sau statut. Cu regret, constatăm că anume din partea primelor persoane acest lucru nu este respectat”, a declarat Alexandr Berlinschii.

Deputatul acuză existența unor standarde duble în asumarea responsabilității la nivelul conducerii statului: succesele ar fi atribuite președintelui, în timp ce responsabilitatea pentru eșecuri ar fi transferată Guvernului și ministerelor.

„Atunci când sunt reușite pozitive, e meritul președintelui, dar atunci când lucrurile nu funcționează bine, iar majoritatea lucrurilor nu prea funcționează, de vină e Guvernul, ministerele, mai ironic – Codruț, numai nu șeful statului”, a spus Berlinschii.

Berlinschii afirmă că Republica Moldova s-a confruntat în repetate rânduri cu situații în care șefii statului ar fi făcut abuz de atribuțiile lor, în special atunci când partidul aflat la guvernare controlează majoritatea parlamentară și desemnează Guvernul.

În acest context, „Partidul Nostru” revine la ideea lansată în 2024: trecerea Republicii Moldova la o republică prezidențială, cu o singură persoană care să poarte responsabilitatea politică la vârful statului.

„Este necesar să avem o republică prezidențială. Se lucrează la un proiect de lege pentru a fi modificată Constituția, nu pentru că dorește fracțiunea noastră, ci pentru că o vrea majoritatea cetățenilor – să fie o singură persoană responsabilă în statul acesta, pentru a nu admite asemenea blocaje și derapaje care, cu regret, se produc acum”, a declarat Alexandr Berlinschii.

Abonează-te la canalul nostru Telegram pentru știri actualizate direct pe telefonul tău!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata