Guvernul pregătește o amplă reorganizare a administrației publice locale de nivelul al doilea. Cele 32 de raioane ar urma să fie înlocuite cu trei regiuni administrative – Nord, Centru și Sud, iar raionul Taraclia ar urma să fie transformat în municipiu cu statut de unitate administrativ-teritorială de nivelul al doilea.
Chișinăul și Bălțiul își vor păstra statutul actual, în timp ce UTA Găgăuzia va rămâne cu statutul juridic special.
Potrivit conceptului elaborat de Guvern, cele trei regiuni vor reuni teritoriile a 31 dintre actualele raioane.
Cum va fi împărțită țara
Regiunea Nord ar urma să includă raioanele Briceni, Dondușeni, Drochia, Edineț, Fălești, Florești, Glodeni, Ocnița, Rîșcani, Sîngerei și Soroca. Noua regiune ar avea aproximativ 514 mii de locuitori, iar sediul administrației regionale este prevăzut la Bălți, fără ca municipiul Bălți să fie inclus în regiune.
Regiunea Centru va reuni Anenii Noi, Călărași, Criuleni, Dubăsari, Hîncești, Ialoveni, Nisporeni, Orhei, Rezina, Șoldănești, Strășeni, Telenești și Ungheni. Populația estimată este de aproximativ 670 de mii de persoane, iar sediul administrației regionale ar urma să fie la Chișinău, care, la rândul său, nu va face parte din regiune.
Regiunea Sud va include raioanele Basarabeasca, Cahul, Cantemir, Căușeni, Cimișlia, Leova și Ștefan Vodă. Aceasta ar avea aproximativ 280 de mii de locuitori, iar administrația regională ar urma să fie amplasată la Cahul.
În cazul Taracliei, Guvernul propune transformarea raionului în municipiu, cu statut de unitate administrativ-teritorială de nivelul al doilea. Statutul, competențele și mecanismul de finanțare urmează să fie stabilite prin lege. Potrivit documentului, menținerea unei unități distincte este justificată prin particularitățile etnoculturale și lingvistice ale teritoriului.
Ce atribuții vor avea regiunile
Noile administrații regionale nu vor prelua toate responsabilitățile actualelor consilii raionale. Activitatea lor va fi concentrată în special pe dezvoltarea regională, planificarea investițiilor și implementarea proiectelor.
Printre atribuțiile propuse se numără stabilirea priorităților de dezvoltare împreună cu primăriile, pregătirea proiectelor regionale, atragerea finanțărilor, promovarea turismului, cooperarea dintre localități și sprijinirea primăriilor în elaborarea proiectelor.
Consiliile regionale vor fi alese direct de cetățeni. Președintele regiunii va fi ales ulterior de consiliul regional dintre consilieri, iar numărul acestora va depinde de populația regiunii.
Ce se întâmplă cu instituțiile raionale
Instituțiile aflate în prezent în subordinea raioanelor nu vor fi preluate automat de noile regiuni.
Casele de cultură, bibliotecile, muzeele, școlile de arte, școlile sportive, centrele de tineret și taberele de odihnă ar urma, în principal, să treacă în administrarea primăriilor localităților în care sunt amplasate.
Arhivele raionale vor fi preluate de Agenția Națională a Arhivelor, cu păstrarea accesului la documente în actualele centre raionale. Arhitecții-șefi raionali vor trece în structura Oficiului Amenajarea Teritoriului, Urbanism, Construcții și Locuințe.
În educație, responsabilitățile raionale vor fi preluate de Ministerul Educației și Cercetării prin structuri teritoriale. Administrarea școlilor și transportul școlar urmează să fie reorganizate în cadrul reformei sectoriale planificate pentru 2027–2028.
Spitalele raionale vor rămâne în subordinea Ministerului Sănătății, iar regiunile nu vor avea atribuții în domeniul sănătății.
Nici drumurile administrate în prezent de raioane nu vor ajunge în gestiunea regiunilor. Cele reclasificate drept drumuri locale vor reveni autorităților locale de nivelul întâi, iar celelalte vor fi administrate de Administrația Națională a Drumurilor.
Regiunile vor avea aparate mai mici
Potrivit conceptului, cele trei administrații regionale ar urma să aibă împreună un aparat mai mic decât cele 31 de raioane pe care le vor înlocui. Numărul exact de funcționari nu a fost însă stabilit, Guvernul urmând să propună ulterior modelul de organigramă.
Și bugetele noilor regiuni vor fi mai mici decât cele ale actualelor raioane, deoarece o parte importantă dintre cheltuielile raionale va fi transferată către alte autorități.
În 2025, bugetele celor 32 de raioane au însumat 9,156 miliarde de lei. Aproximativ 7,049 miliarde de lei, adică 77%, au reprezentat transferuri cu destinație specială pentru învățământ, inclusiv pentru școlile sportive. Aceste resurse nu vor intra în bugetele viitoarelor regiuni, întrucât responsabilitățile respective vor fi redistribuite.
Guvernul precizează totodată că reorganizarea administrativă nu va obliga automat domenii precum sănătatea, educația, asistența socială sau gestionarea deșeurilor să își ajusteze structurile în funcție de hotarele celor trei regiuni.
Schimbarea ar urma să intre în vigoare după alegerile din 2027
Pachetul legislativ privind reforma administrației publice locale de nivelul al doilea este planificat să fie prezentat Parlamentului în octombrie 2026.
Documentele vor stabili noua structură administrativ-teritorială, statutul municipiului Taraclia, atribuțiile administrațiilor regionale și modul în care instituțiile și serviciile vor fi transferate între nivelurile administrației publice.
Trecerea la noul sistem este prevăzută pentru alegerile locale generale din 2027. Până la constituirea noilor administrații regionale, actualele consilii raionale și aleșii locali își vor continua mandatele.
Reorganizarea propusă se referă la teritoriul aflat sub controlul efectiv al autorităților constituționale și nu prevede, în această etapă, modificări ale organizării administrativ-teritoriale pentru localitățile din regiunea transnistreană.
Abonează-te la canalul nostru Telegram pentru știri actualizate direct pe telefonul tău!
