Ivan Cîlcic intră oficial în cursa pentru șefia Găgăuziei: Este al patrulea candidat înregistrat

0

Ivan Cîlcic, desemnat de Partidul Popular Găgăuz, a fost înregistrat oficial în calitate de candidat la funcția de bașcan al Găgăuziei. Decizia a fost luată de Consiliul Electoral Central al Găgăuziei, după examinarea actelor depuse de acesta.

Autoritatea electorală a constatat că Ivan Cîlcic întrunește condițiile de eligibilitate și toate cerințele prevăzute de legislația electorală pentru participarea la scrutinul din 15 noiembrie.

Cîlcic ocupă funcția de vicepreședinte al Partidului Popular Găgăuz, formațiune înființată în martie 2025 și condusă de fostul deputat democrat Nicolai Dudoglo.

Odată cu înregistrarea sa, numărul candidaților înscriși oficial în cursa pentru funcția de bașcan a ajuns la patru. În total, opt persoane au depus până acum actele pentru participarea la alegeri.

Printre candidații deja înregistrați se numără Fiodor Gagauz, desemnat de Partidul Socialiștilor, precum și independenții Alexandr Stoianoglo, deputat, și Corneliu Dudnic, fost deputat democrat.

În paralel, autoritatea electorală a înregistrat până acum 71 de candidați pentru alegerile în Adunarea Populară a Găgăuziei. Dintre aceștia, 30 sunt susținuți de partide politice, iar 41 candidează independent. Alte 66 de dosare se află în proces de examinare, în timp ce pentru un candidat înregistrarea a fost respinsă.

Alegerile pentru funcția de bașcan al Găgăuziei și pentru Adunarea Populară vor avea loc pe 15 noiembrie. Campania electorală pentru ambele scrutine va începe pe 16 octombrie și se va desfășura simultan pentru toți candidații înregistrați.

Abonează-te la canalul nostru Telegram pentru știri actualizate direct pe telefonul tău!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata