Femeile Partidului Nostru și-au asumat angajamentul de a transforma experiența, solidaritatea și determinarea lor în acțiuni concrete, pentru a-și consolida rolul în administrația publică și în viața politică a Republicii Moldova. Acesta a fost unul dintre mesajele principale ale Forumului Național al Femeilor Partidului Nostru, desfășurat pe 11 octombrie, la Bălți, cu participarea reprezentantelor formațiunii din întreaga țară.
Evenimentul, organizat de Ziua Internațională a Fetelor, a fost dedicat rolului femeilor în politică, experiențelor de conducere și implicării acestora în luarea deciziilor.
Vicepreședinta fracțiunii parlamentare Partidul Nostru, Elena Grițco, a vorbit despre parcursul său politic, început în 2014, când a refuzat să execute indicațiile de a împiedica înregistrarea formațiunii. Ea a subliniat că implicarea în politică presupune curaj, responsabilitate și capacitatea de a merge înainte în ciuda dificultăților.
„Politica trebuie să fie despre oameni și niciun mandat, nicio funcție și nicio presiune nu trebuie să ne facă să uităm de unde am început”, a declarat Elena Grițco, îndemnând femeile să aibă încredere în propriile forțe.
Primara orașului Drochia, Nina Cereteu, aflată la al treilea mandat, a povestit cum a reușit să câștige încrederea cetățenilor, inclusiv a celor care inițial considerau că o femeie tânără nu poate conduce un oraș. Ea a evidențiat importanța sprijinului familiei și a solidarității dintre femei.
La rândul său, Stela Onuțu, primara orașului Glodeni, aflată de asemenea la al treilea mandat, a subliniat că adevărata satisfacție a unui ales local vine din proiectele realizate și din recunoștința oamenilor.
Într-un mesaj video, președintele Partidului Nostru, Renato Usatîi, a apreciat activitatea femeilor din formațiune și a pledat pentru o reprezentare mai largă a acestora în funcțiile de conducere, atât la nivel local, cât și național.
„În Partidul Nostru femeile conduc. Iau decizii. Își asumă răspunderea”, a subliniat Renato Usatîi, reiterând că va susține oamenii capabili, care vor să muncească și să schimbe lucrurile.
În cadrul forumului a fost organizată și o sesiune de instruire în comunicare politică, susținută de experta, Olga Nicolenco, în cadrul căreia participantele au avut ocazia să-și dezvolte abilitățile de comunicare și de transmitere eficientă a mesajelor publice
La finalul evenimentului, Livia Ojovan, membră a Partidului Nostru, a prezentat rezoluția evenimentului, adoptată în unanimitate. Documentul stabilește drept priorități pentru următorul an consolidarea organizațiilor teritoriale de femei, sporirea participării acestora la viața politică, dezvoltarea competențelor de conducere și comunicare publică, precum și pregătirea candidatelor pentru alegerile locale generale din 2027.
