Construcția centurii municipiului Chișinău ar putea depăși inclusiv anul 2035, iar autoritățile nu pot stabili, deocamdată, o dată la care întregul proiect va fi finalizat. Printre principalele obstacole se numără vânzarea unor terenuri aflate anterior în proprietatea statului și ridicarea unor blocuri de locuit pe traseul prevăzut inițial.
Ministrul Infrastructurii, Vladimir Bolea, a declarat că autoritățile sunt nevoite să răscumpere unele terenuri pentru a putea extinde drumurile și construi noi artere de circulație. Potrivit oficialului, costurile acestor achiziții ar putea ajunge la sute de milioane de lei.
„Unii primari din suburbii au vândut terenurile care erau în proprietatea statului din imediata vecinătate a drumurilor și acum, pentru a extinde drumurile, pentru a construi drumuri de viteză noi, suntem nevoiți să achiziționăm aceste terenuri”, a explicat ministrul.
Dificultăți au apărut și la cel de-al șaselea sector al centurii, unde traseul inițial trebuie revizuit. Pe terenurile rezervate pentru construcția drumului au fost ridicate blocuri de locuit, astfel că autoritățile trebuie să identifice o rută alternativă.
Vladimir Bolea a precizat că șoseaua va trebui redirecționată, întrucât demolarea unor clădiri date deja în exploatare nu reprezintă o soluție. În același timp, pentru celelalte sectoare ale proiectului mai sunt necesare intervenții și clarificări.
Ministrul nu a putut indica un termen pentru încheierea întregii construcții, dar a confirmat că lucrările la sectoarele doi și trei sunt planificate să înceapă în 2027.
Proiectul centurii Chișinăului este împărțit în șase sectoare și prevede construirea unui traseu de aproximativ 90 de kilometri, cu un buget estimat la 300 de milioane de euro. Până în prezent, a fost construit un singur sector.
Subiectul infrastructurii Capitalei a fost abordat și în cadrul unei conferințe organizate cu ocazia Hramului Chișinăului. Miniștrii Vladimir Bolea, Dan Perciun și Alexandru Gasnaș au declarat că investițiile în municipiu continuă și au menționat că, în ultimii ani, au fost alocate cinci miliarde de lei pentru lucrări în curțile blocurilor, școli, grădinițe și spitale.
Abonează-te la canalul nostru Telegram pentru știri actualizate direct pe telefonul tău!
