Buget de 550 de milioane de lei pentru compensațiile la energie. Autoritățile pregătesc noi criterii de eligibilitate

0

Guvernul ar putea extinde numărul beneficiarilor de compensații la energie și căldură în sezonul rece, în contextul majorării tarifelor la gazele naturale. Premierul Vasile Tofan estimează că aproximativ 670.000 de gospodării vor primi sprijin financiar în această iarnă, cu circa 50.000 mai multe decât în sezonul precedent. Cererile vor putea fi depuse începând cu 2 noiembrie.

Șeful Executivului a declarat, în cadrul unei emisiuni la Exclusive TV, că autoritățile intenționau inițial să reducă valoarea compensațiilor, însă creșterea tarifelor la energie impune o reevaluare a planurilor.

Potrivit lui Vasile Tofan, în sezonul rece precedent, aproximativ 620.000 de gospodării, reprezentând circa 1,2 milioane de persoane, au beneficiat de acest ajutor.

Criteriile de eligibilitate urmează să fie anunțate săptămâna viitoare. Premierul a precizat că regulile privind stabilirea gradului de vulnerabilitate nu vor fi înăsprite, însă autoritățile vor intensifica verificările pentru a se asigura că sprijinul ajunge la familiile care au cu adevărat nevoie de el.

Oficialul a atras atenția că persoanele care declară că nu au venituri, dar obțin câștiguri din alte surse, nu ar trebui să beneficieze de prioritate în detrimentul celor vulnerabili.

550 de milioane de lei, alocate pentru compensații

Pentru anul 2026, bugetul estimat pentru compensațiile la energie este de 550 de milioane de lei. Sprijinul este prevăzut în condițiile în care tariful la gazele naturale a crescut de la 20,30 lei la 26,14 lei pentru un metru cub, cu TVA inclus, începând cu 1 octombrie.

Premierul a menționat că nivelul actual al tarifelor nu ar trebui să se mențină pe termen lung. Totuși, Republica Moldova nu poate influența direct, pe termen scurt, evoluțiile de pe piețele internaționale de gaze naturale.

Potrivit estimărilor invocate de șeful Guvernului, în anii următori ar putea apărea reduceri semnificative ale prețurilor la gaze, pe termen mediu și lung.

Abonează-te la canalul nostru Telegram pentru știri actualizate direct pe telefonul tău!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata