Patru copii minori din satul Bravicea, raionul Călărași, au rămas fără ajutor social după ce mama lor, care îi crește singură, a primit în dar un ATV de la un consătean. Deși ATV-ul nu mai figurează pe numele ei, cererea de restabilire a ajutorului a fost respinsă. Cazul a fost semnalat de deputatul Partidului Nostru, Nicolae Margarint, membru al Comisiei parlamentare pentru protecție socială, sănătate și familie, care a vizitat familia. Deputatul a fost însoțit de activistul Partidului Nostru din raionul Călărași, Andrei Berechelea.
„Am mers în satul Bravicea, raionul Călărași, pentru a cunoaște personal situația acestei familii. Am găsit o mamă care își crește singură cei patru copii, în condiții grele. Deși ATV-ul a fost scos de pe numele femeii, cererea pentru restabilirea ajutorului social a fost respinsă din nou. Cum poate un ATV să conteze mai mult decât patru copii care au nevoie de sprijin?”, a declarat Nicolae Margarint.
Deputatul susține că familia a pierdut sprijinul social nu pentru că situația sa materială s-ar fi îmbunătățit, ci în urma primirii vehiculului, care între timp s-a defectat.
„M-a durut să văd cum un gest de omenie a ajuns motivul pentru care această familie a rămas fără ajutor. Am promis că nu voi lăsa cazul fără răspuns. Voi face interpelările parlamentare necesare pentru a afla de ce ajutorul continuă să fie refuzat și ce trebuie făcut pentru restabilirea acestuia”, a precizat deputatul.
Nicolae Margarint intenționează să solicite explicații autorităților responsabile privind motivele respingerii repetate a cererii și condițiile în care poate fi restabilit ajutorul social pentru familie.
