Piața creditelor ipotecare ar putea beneficia de un nou mecanism de finanțare

0

Băncile din Republica Moldova ar putea beneficia de o nouă sursă de finanțare pe termen lung prin intermediul obligațiunilor garantate. Acest instrument financiar ar putea contribui la extinderea creditării ipotecare, diversificarea resurselor disponibile pentru instituțiile bancare și dezvoltarea pieței de capital, potrivit Comisiei Naționale a Pieței Financiare (CNPF).

Subiectul a fost discutat în cadrul conferinței internaționale „From Mortgages to Markets: Building Long-Term Housing Finance”, unde au fost analizate modalitățile de dezvoltare a finanțării pe termen lung pentru sectorul locativ.

Președintele CNPF, Dumitru Budianschi, a prezentat prioritățile de reformă și condițiile necesare pentru dezvoltarea pieței obligațiunilor garantate în statele candidate la aderarea la Uniunea Europeană. Oficialul a abordat și perspectivele introducerii acestui instrument în Republica Moldova, inclusiv nivelul de pregătire a cadrului normativ aflat în responsabilitatea instituției.

Potrivit CNPF, pentru ca obligațiunile garantate să poată fi utilizate eficient, este necesară elaborarea unor reguli specifice, dezvoltarea infrastructurii de piață și pregătirea instituțiilor bancare pentru emiterea și tranzacționarea acestor instrumente.

Un alt aspect important vizează informarea și atragerea potențialilor investitori, astfel încât să existe interes pentru acest tip de plasamente.

În cadrul conferinței au fost prezentate și experiențele statelor membre ale Uniunii Europene, fiind analizate perspectivele băncilor emitente, ale autorităților de reglementare și supraveghere, precum și ale investitorilor și celorlalți participanți la piața financiară.

CNPF susține că dezvoltarea acestui segment ar putea contribui la diversificarea instrumentelor financiare disponibile în Republica Moldova și la apropierea legislației naționale de standardele europene.

Obligațiunile garantate sunt instrumente de datorie emise, de regulă, de bănci și susținute de un portofoliu de active, precum creditele ipotecare. Prin emiterea lor, instituțiile financiare pot atrage capital pe termen lung, care poate fi utilizat inclusiv pentru finanțarea activității de creditare.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata