Ceban: Părerea chișinăuienilor contează în ceea ce privește îmbunătățirea orașului

0

Prima sesiune a consultărilor publice cu societatea civilă pe marginea documentului Strategiei de dezvoltare socio-economică și spațială durabilă a municipiului Chișinău a fost organizată de Primăria Chișinău.

În cadrul acesteia, a fost prezentată prima etapă de realizare a Planului de Dezvoltare a municipiului Chișinău: Studiul de Fezabilitate și Conceptul Planului Regional de Dezvoltare – Strategia de Dezvoltare Socio-Economică și Spațială Durabilă a municipiului Chișinău.

„Scopul principal al Strategiei este transformarea municipiului, astfel încît viața fiecărui chișinăuian să fie mai confortabilă, cu un nivel ridicat de trai, sănătate și educație.Documentul se bazează pe rezultatele unui studiu actualizat și presupune direcțiile prioritare și obiectivele selectate pentru dezvoltarea zonală a municipiului, luând în considerare intensificarea proceselor de aglomerare”, a specificat primarul general, Ion Ceban.

La eveniment au fost prezente organizațiile neguvernamentale, specialiștii pe diverse domenii, reprezentanții universităților, primarii de suburbii și consilierii, reprezentanții agențiilor, ministerelor, Guvernului, Parlamentului și multe alte părți interesate.

„Ne-am propus să discutăm și cu locuitorii municipiului Chișinău ca să auzim ce schimbări își doresc să vadă în oraș. S-a muncit foarte mult împreună cu foarte mulți experți. Doar împreună putem îmbunătăți proiectul și aduce aportul nostru la schimbarea Chișinăului. Primăria are nevoie de acest document strategic de dezvoltare a municipiului Chișinău, iar implicarea civică la această etapă este importantă și va contribui la îmbunătățirea documentului. Așteptăm implicarea, iar recomandările care vor veni, neapărat vor fi luate în calcul”, a declarat edilul capitalei.

Acest document strategic va stabili viziunea și prioritățile de dezvoltare a capitalei pe o perioadă îndelungată de timp și are la bază câțiva piloni principali, respectiv economic, social, urbanistic, infrastructură ș.a. Evenimentul este parte a unui proces mult mai amplu de consultări publice ce se vor derula până la 19 mai 2022, a specificat Ion Ceban.

În cadrul consultărilor publice au fost prezentate toate cele 8 capitole ale Strategiei:

– Strategia de formare a identității noi a mun. Chișinău

– Strategia de dezvoltare spațială durabilă a teritoriului

– Strategia de dezvoltare a construcțiilor urbane confortabile

– Strategia de dezvoltare socio-demografică

– Strategia de dezvoltare socio-economică a teritoriului

-Strategia de dezvoltare a infrastructurii de transport și edilitare

– Strategia de dezvoltare a sectorului istorico-cultural si turistic

– Strategia de dezvoltare a potențialului natural al teritoriului și protecție a mediului

Pentru a contribui la modernizarea municipiului, doritorii pot participa la următoarele consultări, conform următoarei agende:

📌17 mai – Artcor, str. 31 August 1989, nr. 137

📌18 mai – Pretura Botanica, str. Teilor, 10

📌19 mai – Pretura Rîșcani, str. Kiev, 3

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata