Igor Dodon, întâmpinat cu aplauze, la ieșire din sala de judecată

0

Fostul președinte al Republicii Moldova, Igor Dodon, a ieșit din sala de judecată, unde era așteptat de mai mulți cetățeni, care l-au aplaudat și care scandau „Dodon, nu ceda!”. Igor Dodon a declarat pentru presă că acest dosar este o comandă politică, coordonată de Ambasada SUA la Chișinău cu acceptul Maiei Sandu.

„Consider acest dosar politic, la comandă. Maia Sandu după ce a intrat în funcție a cerut Procurorului General să pornească un dosar penal pe numele lui”, a spus Igor Dodon.

Igor Dodon a comentat și acuzațiile privind trădarea de patrie, el a spus că este ciudat să auzi astfel de învinuiri, când actuala putere PAS a adus în instituțiile statului zeci de cetățeni străini, care iau decizii importante cu privire la Republica Moldova. Totodată, Igor Dodon a întrebat-o pe Maia Sandu pe cine va pune la închisoare toamna, atunci când gazul va costa 30 de lei pentru un metru cub. Președintele de onoare al PSRM mai spune că în penitenciar nu a avut parte de cele mai bune condiții.

„Eu am rezistat, iar Maia Sandu, când o să ajungă acolo, nu va rezista, dar ea va ajunge”, a spus Dodon.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata