Republica Moldova va primi 40 de milioane de euro în cadrul Fondului european de apărare

0

Președintele Franței, Emmanuel Macron, a anunțat, miercuri seara, la Chișinău, că Republica Moldova va primi 40 de milioane de euro în cadrul Fondului european de apărare, bani care vor fi destinați pentru dublarea bugetului militar al țării noastre. Declarația a fost făcută în cadrul conferinței de presă, susținută alături de șefa statului moldovean, Maia Sandu.
”Știu că sunteți hotărâți să arătați că neutralitatea la care este atașată țara Dumneavoastră nu înseamnă demilitarizare. Cele 40 de milioane de euro de care veți beneficia în cadrul Fondului european de apărare sunt un aport deosebit de important care va duce la dublarea bugetului militar al țării Dumneavoastră”, a spus Macron.
Amintim, guvernarea PAS deja a anunțat că va dubla în acest an bugetul dedicat apărării. La ultima rectificare a bugetului care a fost făcută recent de guvernare, bugetul pentru apărarea națională a fost suplimentat cu aproape 128 de milioane de lei. Acesta a ajuns acum la peste 1,16 miliarde de lei.
Anterior, șeful diplomației moldovenești, Nicolae Popescu, a declarat că Guvernul de la Chișinău poartă o dezbatere internă despre faptul dacă trebuie să accepte sau nu arme letale oferite de țări NATO pentru a întări capacitatea de apărare a Republicii Moldova, dar nu a luat încă o decizie. Asta după ce ministrul de externe britanic, Liz Truss, a declarat că NATO analizează posibilitatea trimiterii în Republica Moldova a armamentului modern, ”pentru a o proteja de invazia rusă”.
Liderul PAS, Igor Grosu, a declarat nu vede o problemă în faptul că NATO ar putea livra armament în Republica Moldova ”atât timp, cât acest lucru se face într-un cadru civilizat, transparent și democratic”.
Principala forță de opoziție din Moldova, PSRM și-a exprimat îngrijorarea în legătură cu declarația ministrului de Externe al Marii Britanii.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata