Președinta Maia Sandu a discutat cu Președintele Adunării Populare a Găgăuziei

0

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, s-a întâlnit astăzi cu Dmitri Constantinov, Președintele Adunării Populare a UTA Gagauz-Yeri. Au fost abordate subiecte ce țin de situația socio-economică din țară și relațiile Autonomiei cu autoritățile centrale.

Șefa statului a vorbit despre necesitatea consolidării eforturilor pentru a asigura pacea și buna înțelegere în societate, dar și pentru a ajuta cetățenii să treacă peste crizele provocate de războiul din Ucraina. „Avem obiective comune – bunăstarea țării și siguranța cetățenilor, locuri de muncă pentru tineri și condiții mai bune de trai – și asta ne poate face mai uniți și mai puternici în fața tuturor provocărilor”, a spus Președinta Maia Sandu.

Discuția s-a axat, de asemenea, pe subiectul integrării europene a Republicii Moldova și pe acțiunile ce trebuie întreprinse pentru a asigura o mai bună informare a oamenilor despre procesul de integrare și despre beneficiile lui.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata