Semnăturile electronice calificate și autorizate de instituțiile abilitate din statele membre ale Uniunii Europene vor fi recunoscute în Republica Moldova. O hotărâre privind modul de recunoaștere a semnăturilor electronice calificate, create cu utilizarea unui certificat calificat al cheii publice, eliberat de un prestator de servicii de încredere dintr-un stat membru al UE, a fost aprobată, astăzi, de Executiv.
Astfel, documentele semnate electronic în țările UE vor avea valoare juridică similară cu cele semnate conform prevederilor cadrului legal național. Totodată, verificarea autenticității semnăturii electronice europene aplicate pe un document în format PDF se va realiza într-un mod identic cu verificarea autenticității semnăturii electronice din Republica Moldova, fiind utilizat Serviciul electronic guvernamental integrat de semnătură electronică (MSign) și dispozitivul de verificare a semnăturii electronice din posesia Instituţiei publice „Serviciul Tehnologia Informaţiei şi Securitate Cibernetică” (STISC).
Agenția de Guvernare Electronică va asigura integrarea acestui dispozitiv în Serviciul electronic guvernamental de semnătură electronică (MSign), iar STISC va asigura funcționarea dispozitivului de verificare a semnăturilor electronice în conformitate cu recomandările Comisiei Europene.