Două minore de 14 ani și respectiv 15 ani din Orhei trimise pe banca acuzaților după ce au agresat o altă minoră

0

La 19 iulie 2022, procurorii din cadrul Procuraturii raionului Orhei au expediat în instanța de judecată, cauza penală de învinuire a două minore din Orhei, care sunt învinuite că au agresat o altă minoră, acțiunile infracționale ale cărora au fost încadrate ca huliganism agravat, manifestat prin încălcarea ordinii publice, însoțită de aplicarea violenței asupra persoanei, cu aplicarea unor obiecte pentru vătămarea integrității corporale sau a sănătății (infracțiune prevăzută de art.287 alin.(3) din Codul penal).

Mai exact, cele două minore sunt acuzate de către procurori în baza probelor administrate că, în noaptea de 28 mai 2022, în timp ce se aflau într-o localitate din raionul Orhei, din intenții huliganice, dorind în mod conștient de a-și etala superioritatea, au inițiat un conflict cu o altă minoră, în vârstă de 16 ani.

După acesta, conflictul inițiat a generat în violență fizică, exprimată prin aplicarea multiplelor lovituri cu pumnii, picioarele și cu o bucată de lemn peste diferite părți ale corpului, în rezultat cauzându-i victimei leziuni corporale sub formă de contuzii multiple a țesuturilor moi ale capului, feței, cutiei toracice, spatelui, membrelor superioare și inferioare, care conform raportului de expertiză judiciară se califică ca vătămare corporală neînsemnată.

Precizăm că, pe lângă cele două minore, la săvârșirea infracțiunii a mai participat o minoră, în vârstă de 13 ani, însă urmărirea penală în privința acesteia a fost încetată în parte, pe motiv că nu a atins vârsta de la care poate fi atrasă la răspundere penală.

Prin urmare, deși urmărirea penală în privința minorei de 13 ani a fost încetată, totuși procurorul de caz a înaintat sesizare către Direcția Generală Asistență Socială și Protecție a Familiei Orhei, pentru stabilirea măsurilor destinate copiilor cu comportament deviant.

Notă:

Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata