Arestarea Marinei Tauber și derapajele guvernării PAS, subiecte principale în presa din Europa

0

Arestarea Marinei Tauber, persecutarea opoziției, precum și înlăturarea procurorului general al Moldovei din funcție cu încălcarea gravă a normelor și procedurilor fac subiectul unui nou articol în publicația europeană Eureporter. Articolul a fost preluat de o serie de publicații de prestigiu, printre care London GlobeBrussels Standard, Le Globe FranceTopline News, Globo Espana și altele.

Articolul trece în revistă ultimele evenimente din Republica Moldova, subliniind abaterile comise de guvernarea PAS. În special, publicația accentuează arestarea unuia dintre liderii opoziției din Moldova, Marina Tauber. Liderul Partidului „ȘOR”, Ilan Șor, citat de Eureporter, a declarat că arestarea colegei lui de partid nu este doar o acțiune criminală și discriminatorie din punct de vedere politic, ci este organizată la comandă.

„Instanța este supravegheată și instruită direct de Maia Sandu, președintele Republicii Moldova. O țară și un președinte care intenționează să intre în Uniunea Europeană și să implementeze și să urmeze regulile dreptului european acționează ca un adevărat dictator al Estului. Marina Tauber este unul dintre cei mai fundamentali și indispensabili membri ai partidului, iar persecuția sa este contrară tuturor regulilor drepturilor omului și principiilor democratice din Moldova și din Uniunea Europeană. Nu pare nimic mai mult decât un act de răzbunare personală din partea cuiva căruia îi lipsește conducerea țării”, a declarat Ilan Șor pentru presa internațională.

Publicația mai face referire și la cele mai recente derapaje ale guvernării PAS din domeniul justiției.

„Așa-zisa reformă a justiției, care a dus la demiterea Procurorului General, a fost realizată cu grave deficiențe procedurale și cu reguli care, în general, nu respectă standardele internaționale, încât Comisia de la Veneția a Consiliului Europei, a emis o opinie negativă cu privire la schimbările operate de guvernare și a formulat o serie de recomandări care au fost ignorate de majoritatea parlamentară de la Chișinău. Un alt element care confirmă presupusele abuzuri este nota emisă de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care a recomandat Moldovei să-și revizuiască deciziile de demitere a Procurorului General, sugerând că, în caz contrar, acesta va avea câștig de cauză la CEDO”, se mai arată în articol.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata