(VIDEO) Premieră în cinematografia din R. Moldova. A fost lansat trailer-ul filmului CARBON

0

Trailer-ul CARBON, un film autohton în regia lui Ion Borș, a fost lansat astăzi, 5 septembrie. Lungmetrajul ilustrează Moldova anului 1992, din perioada conflictului armat de pe Nistru, și descrie povestea unui tânăr tractorist care trece prin mai multe dificultăți în încercarea sa anevoioasă de a-și împlini visurile. În curând, pelicula va putea fi urmărită în cinematografele din țară, iar premiera națională va avea loc pe 4 octombrie, la Palatul Național „Nicolae Sulac”.

Regizorul Ion Borș spune că subiectul filmului a fost inspirat din povestirile tatălui său.

„Dat fiind faptul că tatăl meu a participat în luptele din stânga Nistrului această temă mi-a atras atenția încă din adolescență. Inițial intenționăm să fac o dramă, dar am avut mai multe discuții cu tatăl meu și mi-a povestit foarte multe momente haioase, absurde, ceea ce a fost nou pentru mine. La etapa de dezvoltare a proiectului am fost cu Mariana Starciuc, autoarea scenariului, în zonele unde s-au dat lupte. Am stat de vorbă cu sătenii și la fel ne-au povestit istorii tragicomice, istorii care nu se povestesc în manualele de istorie de la școală sau la televizor. De aici a și venit ideea de a face cu totul altceva decât mi-am propus inițial – o comedie cu gust amar”, spune Ion Borș.

Unul dintre personajele principale ale filmului CARBON este Dima, rolul căruia e interpretat de Dumitru Roman. Pentru rezidentul din Zebra Show aceasta este prima apariție pe marile ecrane.

„Nu am stat nicio clipă pe gânduri atunci când mi s-a propus să joc rolul lui Dima, chiar dacă știam că va fi o experiență absolut nouă și diferită de ceea ce am făcut până atunci. Dima e un băiat simplu, „de-al nostru”, are un suflet bun, iar tot ceea ce-și dorește e să aibă o familie și o viață cât de cât decentă. Dar lucrurile se întâmplă altfel decât s-ar fi așteptat el. Se ciocnește de indiferența oamenilor, de prostia unora, dar până la urmă toată această experiență îi oferă o lecție importantă de viață”, spune Dumitru Roman.

Din distribuție fac parte și Igor Caras-Romanov, Adriana Bîtcă, Constantin Haret și Ion Coșeru, precum și actorul român Ion Vântu, originar din Cernăuți. Filmările au durat 36 de zile și au avut loc în perioada august-octombrie 2020.

„Pentru mine, filmările au fost ca un vis care mi-l aduc aminte vag. Timp de 36 de zile dormeam câte două ore pe noapte. Habar n-am cum am rezistat. Am avut în spate o echipă excelentă pentru care am un respect enorm și asta m-a responsabilizat să fiu mereu punctual, fresh și să dau tot ce-i mai bun din mine. Cred că a fost o experiență valoroasă care o voi ține minte toată viața. Știu sigur că toată echipa a lucrat din suflet și au depus tot efortul că să iasă un produs bun. Nu ne rămâne decât să așteptăm publicul în sălile de cinema și să vedem reacțiile și feedback-ul care îl vor avea”, spune regizorul filmului, Ion Borș.

Anterior, Ion Borș a regizat și produs primul său scurtmetraj „Plus Minus Unu” (One More One Less), cu care a câștigat mai multe premii internaționale, inclusiv premiul pentru cel mai bun scurtmetraj de debut la Huesca Film Festival din Spania. CARBON este primul lungmetraj din cariera sa, fiind o coproducție la care au lucrat profesioniști din Republica Moldova, România și Spania.

„CARBON este probabil cel mai ambițios proiect cinematografic din Moldova, fiind dezvoltat și prezentat în cadrul a 8 Forumuri internaționale de profil. Efortul nostru consecvent de peste 4 ani a adus vizibilitate Moldovei, proiectul fiind menționat în publicații cu renume, precum Variety, Cineuropa, ScreenDaily, The Hollywood Reporter, Film New Europe, etc. Totuși, în condițiile austere ale cinematografiei naționale, nu ne-am fi descurcat fără o echipă unită, fără contribuția statului și a partenerilor externi. Din acest punct de vedere, purtăm o responsabilitate imensă pentru rezultatul scontat. Visători, dar mizăm să creăm un precedent cu semnul „plus” la capitolul aprecierea publicului, a criticilor internaționali, dar și din punct de vedere al sustenabilității”, spune Sergiu Cumatrenco Jr., cofondatorul casei de producție YOUBESC și membru al Academiei Europene de Film.

Premiera mondială a filmului CARBON va avea loc pe 21 septembrie, în Spania, în cadrul Festivalului de Film din San Sebastian, forum ce se clasează în top 10 evenimente din industria cinematografică globală.

Pentru mai multe detalii accesați carbonfilm.md

CARBON este o producție KANTORA FILM PRODUCTION (Moldova), YOUBESC CREATIVE INSTITUTE (Moldova), PASCARU PRODUCTION (Moldova), MAYA FILMS STUDIO (România), BADEAMIC (Moldova), YOUBESC AYA (România); în coproducție cu Nephilim Producciones (Spania); cu suportul Centrului Național al Cinematografiei din Republica Moldova, Friedrich Naumann Foundation For Freedom România și Moldova, Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC), TVA Logistics Inc. (SUA), Hermes NVC corp. (SUA), Ministerului Apărării și Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova, PRofile Agency; sponsorizat de Deluxe Content Services Spain, Ad Hoc Studios, Dolby Iberia, No Problem Sonido, BTEAM Pictures, Laserfilm Cine Y Video (Spania).

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata