Primul Forum Economic al Capitalei, organizat de Primăria Chișinău

0

Strategia de dezvoltare a Chișinăului, harta investițională a municipiului, sute de invitați și discuții importante privind dezvoltarea economică a capitalei!

Primul Forum Economic al Chișinăului, organizat de Primăria Municipiului Chișinău va avea loc în perioada 30 septembrie – 1 octombrie. Anunțul a fost făcut de primarul general, Ion Ceban, subliniind că speakerii și invitații din diferite țări se vor întruni la Palatul Republicii, pentru a discuta potențialul investițional și de dezvoltare al orașului.

„Evenimentul va reuni reprezentanți ai mediului de afaceri, academic și asociativ, experți în economie, investitori și donatori străini, precum și delegații oficiale ale orașelor înfrățite sau partenere și vine să pună accent pe eforturile comune țintite către identificarea unor soluții și oportunități care să contribuie la dezvoltarea continuă a capitalei. Speakeri de talie internațională, din Moldova, dar și de peste hotare, vor aborda astfel de subiecte cum sunt transformarea digitală a orașului, mobilitatea, turismul urban, piața imobiliară și alte teme relevante pentru capitală”, a declarat primarul general.

La eveniment va fi prezentată Strategia de dezvoltare a orașului Chișinău – 2030, precum și strategii de sector cum ar fi: Strategia de Mobilitate, Strategia de Dezvoltare a Turismului, dar și inițiativele: Chișinău – Oraș Verde, Chișinău – Oraș Inteligent.

„Vom lansa în premieră, în cadrul forumului, harta investițională a municipiului Chișinău ce conține peste 60 de obiecte atractive de investiții din categoria imobiliară, funciară, social-educațională, de divertisment etc.
Invitații străini vor vorbi despre experiența altor țări în dezvoltare urbană pe toate dimensiunile și vor împărtăși bunele practici implementate în orașele Grenoble, Lublin, Varșovia, Madrid, Valencia și altele”, a menționat edilul capitalei.

Forumul Economic Chișinău vine să confirme o dată în plus că orașul este deschis pentru o dezvoltare urbană inovatoare și prietenoasă mediului, fapt care generează noi oportunități de investiții în serviciile necesare pentru atingerea acestui scop.

Toți doritorii de a afla detaliile noi în timp util și a se înregistra la Forum, pot accesa următorul link: https://forum.chisinau.md

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata