Administrarea parcărilor: Chișinăul învață de la Alba Iulia

0

O delegație formată din funcţionari şi consilieri din cadrul administraţiei municipale Chișinău se află în aceste zile într-o vizită de lucru în Alba Iulia, România.

Echipa de la Chișinău a participat la un schimb de bune practici în organizarea și gestionarea parcărilor publice și de reședință. Discuțiile s-au axat pe soluțiile implementate în comuna Ighiu în ceea ce privește evaluarea și determinarea locurilor potrivite pentru amenajarea parcărilor în curți intercartier și în zona drumurilor publice.

„O atenție sporită a fost acordată reglementărilor existente în Alba Iulia, soluțiilor soft implementate, precum și modului de evidență, control și recepționare a cererilor pentru parcări de reședință. De asemenea, au fost abordate problemele întâmpinate de județul român în procesul de implementare a soluțiilor de amenajare a parcărilor și a Regulamentului de organizare și funcționare a sistemului de parcări publice cu plată și de reședință”, se arată într-un comunicat al Primăriei Chișinău.

La fel, în această perioadă, pretorul sectorului Centru, Vadim Hîncu, a avut o întrevedere cu președintele Asociației Clubul Inițiativei Prieteniei și Armoniei VIP din Alba Iulia, Ștefan Duru, și membru IPA Gabriel Dimofte, care au contribuit la înfrățirea între unitățile teritoriale din Moldova cu județul Alba din România.

În urma schimbului de experienţă şi bune practici, s-a convenit să se menţină un dialog activ pe acest segment între părţi, fiind luată în considerare şi oportunitatea de a semna un acord de colaborare în viitorul apropiat între sectorul Centru din Chişinău și județul Alba.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata